Collab & DEIS UK
- Bea Konyves

- 10 aug. 2021
- 1 min de citit

Nu am stat la o discuție ca lumea despre DEIS UK cu business mentorul meu de prea mult timp. Chiar aveam nevoie de asta. Ședințele astea cu Maurice mă ajută să am o structură și să gândesc „în afara cutiei”. Este atât de important să ai pe cineva care să vină cu o perspectivă total diferită.
Unul din motivele pentru care aventura DEIS UK a început deja deși eu o vedeam peste vreo 3 sau 5 ani, este că rețeaua de sprijin care a crescut în jurul meu - mai ales prin Collab și Asociația DEIS (RO) - m-a făcut să am suficientă încredere în mine și să știu că și dacă ceva merge rău, cineva va fi acolo să mă ridice. De asemenea a devenit foarte clar că DEIS UK este o nevoie. Când am venit în Londra, credeam că ce îmi doream eu să fac se întâmpla deja și ar fi doar o altă ofertă pe o listă foarte lungă. Se pare că m-am înșelat.
Munca pe care o poate face DEIS UK respectiv munca pe care o pot face DEIS UK + Collab sau doar Collab este… WOW! Pe cont propriu acoperim atâtea goluri iar împreună acoperim multe altele. Poate că am vise prea mărețe, dar eu sunt sigură că putem schimba lumea într-un mod valoros.
Iar asta e prima mea realizare la 21 de ani.




Comentarii