Dau o petrecere sau scriu un roman?

Când scriu (ficțiune) devin un personaj. Trebuie să ascult muzica pe care o ascultă el/ea, gândesc cum ar gândi el/ea, vorbesc cum ar vorbi el/ea. Și uneori (ca azi) mă trezesc că îmi iau chitara sau dau o mini-petrecere în timp ce scriu. Aia nu e Bea, scriitoarea, e personajul care ia viață prin mine.

Nu am scris azi cât mi-ar fi plăcut, dar acum o cunosc pe M mai bine. Când o să mă pun mâine să mai scriu, o să-mi fie ușor… să intru în papucii ei ;) . Am fost ea pentru o vreme. Și chiar dacă nu știu ce vor asculta tinerii de 16 ani în 2039, sper că Foo Fighters va mai fi prin playlist-urile lor pentru că M s-a distrat tare bine făcându-și temele în timp ce asculta la maxim The Pretender.

Abia aștept să citesc romanul ăsta. Tind să-mi dau drumul și să scriu așa că deși știu acțiunea în mare nu sunt tare sigură unde va merge fiecare paragraf. Nu eu scriu chestiile astea, ci personajele.