Gânduri de autobus despre poezie & proză

Sunt atât de diferite. Atât, atât de diferite. Probabil la fel de complexe, dar diferite oricum.

Proza îmi vine natural. Propoziții lungi sau scurte despre asta, cealaltă, sau astalaltă. Un personaj care e așa si pe dincolo. Se întâmplă asta și aia. E simplu. Am un narator cu normă întreagă care locuiește la mine în cap oricum și aș putea doar să scriu o poveste despre faptul că mă aflu în autobus. Probabil ar trebui. Ar fi amuzant.

Dar poezia... Poezia e ritm și aliterații și metafore și comparații sau simboluri. Sunt atâtea de gândit. Și apoi, eu mai am și o obsesie să-mi fie înțeles punctul de vedere și chiar dacă știu despre moartea autorului, să fiu înțeleasă greșit tot m-ar tine trează noaptea.

Dar cine știe? Poate într-o zi un poet va începe să scrie la mine în cap. Nu se știe niciodată.