Trebuie să recunosc…
- Bea Konyves
- 2 mar. 2022
- 2 min de citit
Trebuie să recunosc că am avut niște zile pline de anxietate. Oricât am încercat să-mi distrag atenția, mă simțeam anxioasă și lipsită de putere, gândindu-mă că nu pot face nimic de aici din Londra să ajut oamenii din Ucraina. E ușor să disociezi atunci când vezi doar știri, dar e imposibil atunci când majoritatea postărilor pe care le vezi în social media sunt de la oameni pe care îi cunoști. E personal. Iar eu mă simțeam lipsită de putere…
Până azi. Azi Bibi ne-a scrie mie și lui Jeanine să ne întrebe dacă putem ajuta. Nu a fost mult de lucru, a fost nevoie doar să organizăm lista cu oamenii care s-au înscris să fie voluntari - să punem oameni în categorii în funcție de experiență, preferințe, locație. Dar pentru mine, a însemnat totul! Anxietatea mea s-a transformat în concentrare. Lipsa mea de putere s-a transformat în motivație.
Am ascultat mult Pink Floyd zilele astea. Wish You Were Here este probabil una dintre melodiile cele mai semnificative pentru mine. Dintre toate melodiile pe care le cunosc. Iubesc acele versuri și a fost una dintre primele piese pe care am învățat să le cânt la chitară (acum aproape 10 ani…). Am cântat-o atât de mult că a devenit o parte din mine.
Întrebările lui David Gilmour nu-mi dau pace de când am venit în Londra.
Deci, crezi că vezi diferența dintre Rai și Iad?
Dintre cerul albastru și durere?
Poți să distingi un câmp verde de un grilaj rece de fier?
Un zâmbet de un voal?
Crezi că îți poți da seama?
Te-au făcut să-ți schimbi eroii cu niște fantome?
Cenușă caldă pentru copaci?
Aer cald pentru o briză rece?
Confort rece pentru schimbare?
Și ai schimbat un rol secundar într-un război cu un rol principal într-o cușcă?
Dar acum știu. Atunci când David Gilmour întreabă dacă am schimbat un rol secundar într-un război cu un rol principal într-o cușcă, știu că nu am făcut-o. Și nu o voi face niciodată.
Comentarii