Încep anul în stilul meu - papuci de casă și cărți
- Bea Konyves

- 1 ian. 2023
- 1 min de citit

Se zice că nu ar trebui să intri într-un an nou cu treburi neterminate. Ele te vor urmări și te vor bântui. Exact de asta NU vreau să termin cărți în 31 Decembrie, să mă asigur că cititul mă va urma în noul an.
După ce am citit (peste) 50 de cărți în 2022, mi-am setat obiectivul pentru 2023 ceva mai jos, la 30. Nu mai studiez Literatură Engleză, așa că de acum nu trebuie să trec repede prin cărți. De asemenea citesc multe articole și capitole de cărți pentru Master și nu pot să le contorizez pe Goodreads. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu pot sau că nu voi încerca să depășesc acest obiectiv.
Cărțile neterminate pe care le-am adus cu mine în noul an sunt „IT” de Stephen King și „The Democracy Project” (Proiectul Democratic) de David Graeber (pe telefon). Pentru cineva care nu e foarte încântată de clovni, „IT” este cu siguranță o provocare - deja mă face să mă simt mai inconfortabil decât orice alt text horror pe care l-am citit vreodată. Îmi place.
„The Democracy Project” este o lectură faină, non-ficțiune. Graeber are un stil de scris super accesibil și explică lucrurile foarte bine, contextualizând viața reală cu teorie/analiză. Mi-am luat pe Google Books pentru că aveam niște credite pentru magazinul Play. E despre mișcarea #OccupyWallStreet, scrisă de un antropolog care a predat și la Goldsmiths, universitatea la care îmi fac eu Master-ul. Mă ajută și să învăț mai multe despre management orizontal și anarhie, niște subiecte care mi-au captat atenția recent.




Comentarii