Bea & Copper versus cearta Anotimpurilor

Nu o să vă vină să credeți ce s-a întâmplat azi! Dar o să vă zic oricum pentru că eu știu că e pe bune. Nici măcar nu e prima dată când mi se întâmplă așa ceva…

Un pic de context, când eram eu mică, puteam vorbi pe bune cu cățelul meu, Blacky. Era geamănul meu. Aveam această conexiune specială, așa că practic a cerut aprobare de la Regatul Câinilor să pot vorbi cu toți câinii. Pe măsură ce am crescut, acest cadou a început să slăbească, dar tot pot comunica telepatic cu câinii care doresc să comunice cu mine. Așa își scrie Copper articolele pe blog: îmi zice ce să scriu, iar eu scriu. Ușor!

Totuși, dimineața asta, îl auzeam pe Copper perfect, exact cum îl auzeam pe Blacky! Vorbea cu un milion de cuvinte pe minut:

  — „Păzitoare-B, trebuie să te Trezești și trebuie să plecăm Imediat!!! Păzitoare-B! Bea! Păzitoare-B, mă auzi? S-a întâmplat ceva Teribil și am primit Poștă-Canină de la REGINA CÂINILOR ÎNSĂȘI să îmi spună că Numai Tu, de fapt Tu și Eu, Numai Noi putem Rezolva asta. Păzitoare-B?!”

  — „Copper, Copper, Copper! Te aud perfect. Mai perfect ca niciodată, de fapt. Acum respiră și zi-mi ce s-a întâmplat.”

  — „Am visat iar cu Blacky. Conexiunea nu a fost tare bună, dar având în vedere că e Aniversarea Lui, a reușit să deschidă un Portal. Scuze, Păzitoare-B, mai târziu Promit că vin să te Consolez dacă ai nevoie de o Lăbuță pe care să plângi.”

  — „Mulțumesc, Cop. Înapoi la subiect.”

  — „Da, Blacky mi-a zis că Tu și El uneori erați Chemați să Salvați Anotimpurile?”

  — „Oh, da! Ajungeam să facem des asta.”

  — „Ei bine… Poșta-Canină spune că Anotimpurile se cam Ceartă în acest moment. Cred că îți dai și tu seama când vezi cum e Vremea. Regina ne roagă pe Noi să Vorbim cu ele. Hai să mergem! Dar, înainte, pot să primesc un pic de Nom-Noms, te rog?”

V (Păzitorul-V cum îi spune Copper) s-a trezit și el deja. I-am explicat toată situația și s-a dus direct la mâncarea lui Copper să îi pregătească nom-ul pentru micul dejun. Când a terminat de mâncat, i-am pus lui Copper hamul și lesa și am pornit la drum. Copper m-a condus cu foarte puține opriri de mirosit. Chiar l-am lăudat pentru cât de atent a fost la mica noastră misiune. Am urcat pe străzile Greenwich-ului până în vârful minunatului deal Point Hill, un loc mai puțin cunoscut din care vezi toată Londra. Se pare că pe Point Hill este și o intrare în Palatul Anotimpurilor, ceea ce are foarte mult sens cumva. Bineînțeles, intrarea era vizibilă numai pentru Copper, dar mi-a arătat telepatic și mie unde era ușa. 

Când am intrat, am fost grăbiți înăuntru de Cățeii Fantomă de la Palat. *

* Toți Cățeii care se duc tineri sunt adoptați imediat de Anotimpuri și ajută pe la Palat. Primesc o grămadă de iubire și mâncare mega bună, iar ei ajută la primirea oaspeților. În caz că vă întrebați, Pisicuțele care se duc tinere sunt adoptate de Mama Natură și se duc să facă tot felul de năzbâtii ca atunci când îți pică un strop de apă fix sub guler sau te împiedici pe cea mai dreaptă suprafață.

Ultima dată când am fost aici, acum mulți ani, erau tot felul de formalități pe care trebuie să le faci înainte să mergi oriunde, de exemplu trebuia să semnezi sau să-ți ștampilezi lăbuța, dădeai niște biscuiți Cățeilor. Mai era și un tur (l-am făcut de 4 ori deja, oricât am încercat să le explic că deja l-am făcut). Nimic nu s-a întâmplat de data asta. Cățeii erau tare grăbiți. Tot șopteau ceva despre Albine, dar nu am auzit prea bine. Tot le-am dat câte un biscuite; asta m-am simțit eu obligată să fac, chiar dacă ei au uitat să ceară. Camera Tronului era un dezastru total! Flori și fructe și frunze erau aruncate peste tot. Era un nor într-un colț, gata să plouă. Era o rafală de vânt într-altul. Iar Iarna era lângă perete, ședea pe jos cu genunchii la piept, se legăna în față și în spate, plângea de mama focului, șoptind „să se termine odată… te rog, să termine odată… să se termine odată…”. Mai trebuia o mișcare greșită și claca. Lumea nu s-ar descurca cu o furtună de zăpadă în Aprilie. În mijlocul Camerei, lângă Tron, Primăvara, Vara și Toamna se îmbrânceau de zor. Cățeii au încercat să le atragă atenția. Eu am încercat să le atrag atenția. Nimeni, nimic. Apoi, Copper a lătrat!

  — „MĂ SCUZAȚI!”

S-au oprit. Și mie mi-a luat un moment să mă adun. Copper nu latră aproape niciodată. 

  — „Vai! De! Florile! Mele!” a urlat Primăvara. „Acesta este cel mai frumos câine pe care l-am văzut vreodată! Cine ești tu?”

  — „Eu sunt Copper K, Domnișoară. Aceasta este Păzitoarea-B…”

  — „BEA! Îmi aduc aminte de tine!” a urlat Vara. „Prietena mea cea mai bună! Îmi aduc aminte cum tu și bătrânul Blacky ați convins-o pe sora mea Primăvara să mă lase să urc pe tronul meu.”

  — „Eu îmi amintesc când Bea și Blacky m-au ajutat pe mine să urc pe tron, fraiero!” a zis Toamna. 

  — „Stai, deci… Blacky nu mai e?” a întrebat încet Iarna. „Au trecut ani de când nu ne-am mai văzut… E trist, dar are sens… Mereu uit cât de limitat este timpul pe care îl au câinii cu voi, oamenii. Dar ce plăcere să îl întâlnesc pe Dl Copper! Pari a fi un adevărat gentleman!”

  — „Oh, mulțumesc!” a răspuns Copper, dând din coadă. Dacă câinilor li s-ar înroși obrajii când se simt flatați… 

Vedeți voi, uneori tot ce ai nevoie ca să oprești niște oameni (sau Anotimpuri) din a se certa este să îi latre un cățel simpatic. Acum ori niciodată, eu trebuia să îmi dau seama ce să zic până nu se apucau iar să se certe. Mi-era atât de frică de momentele astea mai demult. Dar practic Anotimpurile sunt niște Adolescenți cu o furtună de emoții. Am decis să-mi intru în papucii de lucrător de tineret. Am profitat de moment și le-am rugat să se așeze într-un cerc. Ne-am așezat și eu și Copper. Nu aveam prea multă recuzită cu mine, dar aveam o rolă de punguțe verzi cu mine, așa că le-am făcut „microfon” (doar persoana care le ținea putea vorbi). Le-am explicat care-i faza și apoi am întrebat doar:

  — „Dacă ați fi o culoare azi, ce culoare ați fi? Eu aș fi portocaliu pentru că mă bucur de soare și pentru că îmi place mult să stau iar la povești cu Anotimpurile.” am dat rola în stânga mea, înspre Copper. 

  — „Hmm… Aș zice Albastru pentru că așa e Cerul aici pe Point Hilll. Bine, nu ca și cum aș avea multe culori din care să aleg,” a zis Copper și a dat rola în stânga lui, către Primăvară. 

  — „Mă simt roz datorită Florilor de Cireș. Și n-o să las Vara să mi le ia anul ăsta!” a dat mai departe rola către Toamnă. 

  — „Galben. Nu știu de ce,” și a dat rola către Vară. 

  — „Roșu. Roșu. Roșu. Roșu ca cireșele care nu o să existe decât dacă îmi pot face treaba de a conduce copacii de la flori la fructe.”

  — „Ia mai taci! Toată lumea face poze cu copacii frumoși din Greenwich Park acum, nu când sunt plini de fructe și scârboși.”

  — „Primăvară, doar persoana care ține rola poate vorbi. Te rog,” am intervenit. „Dă rola Iernii.”

  — „Aleg gri închis ca fleașca și zăpada topită. Sunt atâta de supărată că Surorile mele se tot ceartă, nici nu pot să vă explic. Eu am cea mai dificilă sarcină, să îmi bat capul cu depresia sezonieră, plus presiunea din fiecare an că trebuie să ningă de Crăciun, ceea ce e cam imposibil pentru că elfii care fac cadouri și cei care fac zăpadă sunt fix aceeiași, și cum tot crește populația lumii și capitalismul face copiii să tot vrea mai multe cadouri, oricum lucrează prea mult, așa că nu o să le mai cer să se zbată și pentru zăpadă. Ca după aia toată lumea să aștepte să plec eu odată și să vină Primăvara, dar e tot timpul ultima leneșă și întârzie de fiecare dată. Apoi mai e și Vara care vrea Tronul imediat pentru că ea e super pasionată de toată treaba asta cu Vremea și adoră că se poate da la Soare câteva luni în continuu. Iar apoi, Toamna. Tot timpul încearcă să le facă să se înțeleagă, dar cumva tot timpul ajunge să fie prinsă la mijloc, așa că de multe ori ajunge ea să dea o lună sau chiar două Verii… Bah…”

  — „Vă mulțumesc pentru ce ați spus și pentru sinceritate. Iarnă, apreciez mult rezumatul a tot ce se întâmplă. Înțeleg că este o problemă cu cireșii.”

  — „DA!” au răspuns în unison Primăvara și Vara. 

  — „Dar de când decideți voi ce se întâmplă cu ei?” am întrebat. „Credeam că Albinele se ocupă de asta?”

Cum am terminat de zis asta, un întreg roi de Albine a bâzâit în cameră. Albinele s-au împărțit în două și au făcut loc Reginei.

  — „Chiar noi suntem responsabile pentru asta! Suntem în grevă pentru că nu am reușit să organizăm și noi o întâlnire cu Onorabilele Primăvara și Vara să discutăm despre polenizare, dar ele erau prea ocupate să se certe pe niște probleme care nu țin de ele. Nici nu și-au dat seama că suntem în grevă, doar au presupus că se pot ocupa ele de Gestionarea Copacilor. Noi tot încercăm să cerem mai multe flori de câmp, dar nu ne ascultă nimeni, iar singure nu putem face asta.”

  — „Regină Albină, noi nu putem ajuta cu Asta?” a întrebat Copper curios. „Știți, ducem Semințe prin Blănița noastră tot timpul. Sunt sigură că Haita poate face Ceva.”

  — „Ce idee inteligentă, Copper,” a sărit Vara. „De ce nu m-am gândit eu la asta? Bineînțeles că puteți ajuta! Tot ce trebuie să faceți este să aveți câteva semințe pe voi și să le scuturați în locații strategice.”

  — „Pot vorbi și cu Vulpile!” a adăugat Copper. „Sunt Cel Mai Bun Prieten al lor. Sigur vor Ajuta cu drag.”

  — „Dar cu Florile mele de Cireș ce se întâmplă?” a întrebat Primăvara. 

  — „Surioră, au oamenii suficient timp să se bucure de ele. Ce-i mult strică, oricât de frumoase ar fi, se vor plictisi de ele. Știu asta prea bine…” a zis Iarna. 

  — „Poate că ai dreptate…” a zis Primăvara. „Apropos, Bea, Copper, ați avut ocazia să faceți Turul?”

Când am auzit de tur am tot fugit! Palatul e pur și simplu un hol și Camera Tronului, plus dormitoarele Anotimpurilor în care nu putem intra oricum. Deja le văzusem pe toate. Dar turul durează vreo două ore doar pentru că inevitabil Anotimpurile vor începe să se certe despre ceva detaliu mărunt. Așa sunt ele tot timpul. De asta Vremea se schimbă după cum se simt ele. 

Eu și Copper eram deja acasă pe la amiază. În drum spre casă, el deja a povestit cu câțiva dintre vecinii noștri despre polenizare, și au acceptat cu drag să ne ajute. Mă întreb dacă și stăpânii lor vor fi la fel de fericiți când îi văd că se tăvălesc prin iarbă? Măcar eu știu ce se întâmplă!

Când scriu asta, Copper trage un pui de somn. Pare că visează. Am un sentiment că a venit Blacky să-l viziteze în vis. Până la urmă este Aniversarea lui Blacky. Mi-e tare dor de bătrânul meu prieten, dar vai cât de drag mi-e și micul Copper.