Cum nu-i Luni încă?

Acesta este cel mai lung weekend pe care l-am trăit vreodată. Am nevoie de o Luni. Ieri m-am trezit productivă pentru că creierul meu era convins că e Luni, iar azi creierul meu s-a trezit extrem de confuz că tot nu-i Luni.

Mâine va fi Luni în sfârșit și pot să încep să am un program normal din nou. Cred că ăsta e singurul lucru care chiar îmi displace la sărbători - întreruperea rutinei. Fără rutină, mă deconectez total de mine și, cel mai rău, mereu uit să beau apă.

Dar e okay. M-am învățat minte acum câțiva ani după ce din cauza oboselii maxime și a deshidratării nu m-am putut ridica din pat o săptămână întreagă (fără exagerare), așa că îmi fac ceaiuri și îmi țin apa aproape să-mi amintesc de ea. Abia aștept să mă întorc la rutina mea normală.